Comunicat informativ al Asociației Băncilor din Moldova

26 Aprilie 2018

În perioada 23-26 aprilie 2018 Asociația Băncilor din Moldova, în parteneriat cu Casa de Formare din Luxemburg, a organizat seminarul de instruire cu tema „Conformitate – nivel de bază”.

 

Obiectivul principal al seminarului a fost de a oferi participanților cunoștințe detaliate despre conformitate, care este o componentă deplină a unei bune gurvernări, precum și posibilitatea de a înţelege rolul conformității în protejarea băncilor împotriva mai multor riscuri, cum ar fi cel reputațional, juridic sau sancțiunile.

 

La seminar au participat 30 de angajați din cadrul băncilor licențiate - ofițeri de conformitate, auditori interni, juriști, şefi de secții și departamente, dispuși să-și îmbunătățească cunoștințele despre gestionarea funcției de conformitate.

 

Seminarul a fost moderat de un consultant în domeniul bancar, care a deținut diverse funcții în sectorul financiar din 2006, inclusiv fiind șeful Companiei UBS Luxemburg Financial Group Asset Management S.A. În prezent îndeplinește funcția de Chief Compliance Officer la UBS Europe SE, Luxemburg. Este membru activ al Asociației Fondului Industrial din Luxemburg (ALFI) și al Asociației Luxemburgheze a Ofițerilor de Conformitate (ALCO), de către care a fost cerificat ca specialist în Conformitate în anul 2015.

 

Seminarul a fost foarte înalt apreciat de către participanți. Cunoștințele dobândite îi vor ajuta pe aceștia să îmbunătățească abordarea conformității prin utilizarea diferitelor strategii/metode prezentate în cadrul acestui seminar.

 

 

Alte articole

Comunicat informativ al Asociației Băncilor din Moldova

În perioada 19-20 aprilie 2018 Asociația Băncilor din Moldova, în parteneriat cu Institutul Bancar Român, a organizat seminarul de instruire cu tema „Leadership-ul şi succesul managerial”.


20 Apr 2018

Comunicat informativ al Asociației Băncilor din Moldova

În perioada 15-17 mai 2018 Asociația Băncilor din Moldova, în parteneriat cu Casa de Formare din Luxemburg, a organizat seminarul de instruire cu tema „Riscul operațional și cadrul de control”.


17 Mai 2018