Colaborarea dintre FNGCIMM și Asociația Băncilor din Moldova, va genera noi oportunități de afaceri pentru IMM-uri, prin facilitatea accesului companiilor moldovene la finanțare, ceea ce va avea ca efect impulsionarea și intensificarea relațiilor comerciale și economice dintre cele două țări
În data de 26 martie 2024, reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici Mijlocii (FNGCIMM) au avut o întîlnire cu conducerea Asociației Băncilor din Moldova (ABM). Reuniunea, care a avut caracterul unei întîlniri de lucru, a prilejuit discuții constructive privind utilizarea de produse și programe de garantare destinate IMM-urilor, cu efect în stimularea intermedierii financiare și adoptarea de soluții digitale de către sectorul financiar din Republica Moldova.
“Am început demersul de consolidare a parteneriatului cu instituțiile de creditare și garantare din Republica Moldova, încă din 2016, când am răspuns solicitării de a împărtăși din experiența noastră privind facilitatea accesului persoanelor fizice la creditarea ipotecară, oferind modelul Programului Prima Casă. Am continuat prin semnarea unui parteneriat de colaborare cu Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova pentru a identifica cele mai eficiente soluții de garantare și finanțare pentru sprijinirea sectorului IMM. Întâlnirea de astăzi cu reprezentanții Asociației Băncilor din Republica Moldova, reprezintă un pas în plus, în sensul creșterii intermedierii financiare și impulsionarea creditării sectorului IMM moldovean, și, într-un cadru mai larg, se înscrie în seria eforturilor comune de a sprijini și crea un mediu favorabil pentru dezvoltarea relațiilor de afaceri între antreprenorii din țările noastre", a declarat directorul general al FNGCIMM, domnul Dumitru Nancu.
Delegația ABM, a subliniat importanța colaborării strânse între instituțiile financiare și autoritățile guvernamentale din România și Republica Moldova pentru a da un imbold creditării IMM-urilor și a susține dezvoltarea unui mediu de afaceri dinamic și competitiv în această regiune.
Domnul Dorel Noroc, Președinte ABM, a declarat "Suntem foarte interesați să creștem intermedierea financiară în Moldova și ne bucurăm să preluăm de la colegii de la FNGCIMM expertiză și informații direct de la sursă, cu privire la implementarea celor mai eficiente produse și programe de garantare dedicate IMM-urilor. Colaborarea cu partenerii noștri români este esențială pentru îmbunătățirea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova."
Reprezentanții FNGCIMM au prezentat mecanismele de garantare a creditelor destinate IMM-urilor, subliniind avantajele și oportunitățile pe care le oferă aceste instrumente în susținerea antreprenoriatului, a disciplinei financiare și a impactului benefic, pe care aceste instrumente financiare îl antrenează în economie.
Directorul FNGCIMM, domnul Dumitru Nancu, a subliniat angajamentul ferm al fondului de garantare de a contribui la dezvoltarea IMM-urilor și la finanțarea acestora în Republica Moldova, în acest sens, s-a agreat inițierea unui Protocol de colaborare între cele două instituții, în vederea transferului de expertiză și schimb de bune practici, precum și identificarea de către parteneri a unor noi programe și produse de finanțare garantată care să valorifice potențialul imens al sistemelor financiar-bancare din ambele state, pentru a stimula schimburile comerciale și colaborarea întreprinderilor mici și mijlocii din România și Moldova.
Ambele părți au exprimat determinarea lor de a continua dialogul și de a colabora activ în vederea implementării unor soluții concrete pentru dezvoltarea sustenabilă a sectoarelor antreprenoriale din cele două țări.
* * *
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN- este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM detine o pozitie importanta în conducerea Asociatiei Europene a Institutiilor de Garantare- AECM prin alegerea directorului general, Dumitru Nancu ca vicepreședinte al asociației.
FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.
FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
Alte articole
Instruire in domeniul Retail Banking
În perioada 20-22 martie 2024, ABM, în parteneriat cu Casa de Formare din Luxemburg, a organizat seminarul cu tema „New Distribution Channels in a global Retail Banking Strategy”.
22 Mar 2024
Asociația Băncilor din Moldova (ABM) și Asociația Română a Băncilor (ARB) continuă colaborarea și schimbul de experiențe, pentru dezvoltarea sectorului bancar
Asociația Băncilor din Moldova (ABM) în data de 26 martie 2024 a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB). Această întrevedere marchează o etapă semnificativă în avansarea parteneriatului și colaborării dintre cele două asociații, începute acum un an.
27 Mar 2024