Asociația Băncilor din Moldova a participat la ședința Grupului de lucru nr. 5 al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM „Creșterea competitivității Republicii Moldova în contextul aderării la UE”

08 August 2023

 

 

În ședință au fost puse în discuție acțiunile statului care țintesc competitivitatea țării, expuse în proiectul Programului național pentru promovarea antreprenoriatului și creșterea competitivității în anii 2023-2027, document elaborat sub coordonarea Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova .

 

ABM salută abordarea autorităților publice de dezvoltare și promovare a antreprenoriatului, prin prisma competitivității.

 

Conform proiectului, asigurarea accesului la finanțare pentru antreprenori continuă să rămână unul din obiectivele primordiale în atingerea țintelor stabilite, de rând cu alte obiective specifice noi și acțiuni cum ar fi implementarea standardelor și principiilor ESG, adică a unui set de criterii și standarde ce țin cont de factorii de mediu (Environmental), sociali (Social) și de guvernanță (Governance) în evaluarea performanței unei companii sau organizații.

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Asociația Băncilor din Moldova a participat la ședința Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM, Grupul de lucru nr.1 „Eliminarea constrângerilor în activitatea antreprenorială”

ABM salută propunerile incluse în proiect si consideră că implementarea acestor măsuri va aduce beneficii semnificative pentru mediul de afaceri din Republica Moldova, va spori încrederea investitorilor și va consolida competitivitatea țării pe plan regional și internațional.


07 Aug 2023

Astăzi a fost publicată Legea pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală)

Asociația Băncilor din Moldova a participat la toate etapele de promovarea a politicii bugetar-fiscale pentru anul 2024, inclusiv pe platforma Parlamentară.


10 Aug 2023